Danut Moldovan

Incepand cu data de 12.06.1996 un batran cu barba lunga si cu fata brazdata de ani a inceput sa ma urmareasca. A fost martor la venirea mea pe lume, la primele sunete scoase de mine, la primele tentative de a pasii si inclusiv acum cand scriu acest articol, simt cum ma priveste de undeva. Era cu mine in fiecare zi, dar nici nu-i banuiam prezenta acestuia. Anii au trecut, eu am mai crescut, dar el tot asa arata, nici o schimbare. M-a insotit chiar si in prima zi de scoala, a fost cu mine la primele teste, la primele note si la primele cuvinte rostite unei fete. Nu puteam sa scap de el, ma urmarea in fiecare zi. Eu voiam sa merg singur cu autobuzul, dar mama nu ma lasa, spunea ca sunt prea mic. Eu ma tot rugam sa cresc mai repede fata de ceilalti copii si sa nu-mi mai zica mama ca sunt prea mic. Voiam sa cresc intr-o zi cat altii in 3 ani.

O perioada buna de ani, batranul insa a fost cam absent. Anii au trecut si iar a aparut batranul neschimbat. Eu ma gandeam: Oare va murii vreodata? Este nemuritor?
N-am inteles niciodata de ce el nu se schimba, imi ziceam ca o sa mor cu siguranta inaintea lui, dar pana la urma am avut curajul sa fac cunostinta cu el. Mi-a zis ca oamenii ii spun ''Nenea Timp''. Fara sa mai zic ceva, el mi-a spus ca mi-a auzit rugaciunile cand eram mic. Mi-a zis: Uita-te la tine acum. Dar o sa vina vremea cand o sa-mi ceri sa-ti dau inapoi anii tineretii si ai copilariei, iar eu nu am sa te pot ajuta...


O sa ma vorbesti de rau la toti prietenii tai, imi pare rau, nu o sa te mai pot ajuta de acum incolo, dar iti vei amintii intotdeauna de mine..