Danut Moldovan

O sa vina o zi in viata mea cand totul o sa se sfarseasca. Nu o sa mai pot vedea lumina soarelui, nu o sa mai pot auzii cantecul ploii in fereastra si nu o sa mai pot strange in brate persoanele dragi mie. Ca si o frunza uscata care se desprinde de pe creanga si care se face una cu pamantul, exact asa o sa ajung si eu... O sa plec cu lucruri neterminate, cu vorbe nespuse, nu o sa mai simt niciodata mana ta calda pe fata mea si nu o sa mai simt niciodata buzele tale pe obrazul meu. Ziua asta poate fii maine, poimaine, peste o luna, peste un an, nu voi stii niciodata. O sa ajung doar o amintire si un gand ratacit in capul prietenilor. Oare cum o sa-si aminteasca de mine?

- ''Da ma, Danut era tipul care radea din orice si ne facea si pe noi sa radem''

- ''Mie imi placea cum canta la pian..''

- ''Mie imi placea cand povesteam cu el despre diferite carti''

- ''Mie imi placea cand vorbeam cu el despre fete, chiar daca aveam de multe ori pareri diferite...'' Cam asta era Danut..
O sa mi se dea o haina din 4 scanduri si o casa situata la 2 metrii adancime. Acolo o sa ma puteti vizita oricand, eu tot timpul voi fii acasa. Sa nu ma uitati, sa nu ma lasati singur... De cate ori o sa auziti un pian, sa va ganditi la mine, de cate ori o sa cititi o carte, sa va ganditi la mine, de cate ori o sa vedeti o bruneta, sa va ganditi la mine. Doar asa o sa fiu inca viu in voi... Eu o sa fiu undeva sus, si o sa va privesc, va promit!
Nu o sa stiu niciodata cand va venii ziua plecarii mele, dar stiu sigur ca o sa profit si o sa ma bucur de fiecare zi, pana la ultima secunda a vietii mele...