Danut Moldovan: Mama Cristina

Mama Cristina

0 Comments

Prima dată cand am întâlnit-o pe Mama Cristina a fost în clasa a 10-a. Ni s-a schimbat profesorul de română si așteptam să vedem cine va veni, cine va fi următorul dictator. Deja mi-am făcut o idee in cap: Dacă ii profesor nou, o s-o lase mai moale la început, o să fie drăguț și apoi o să-și arate colții.

Dar când a intrat profesoara în clasă, nu prea prezenta un lup cu blană de oaie.

În prima oră nu am prea fost atent la spusele dânsei, eu ma jucam pe telefon și povesteam cu colegul de bancă. Dar la un moment dat mi-am auzit numele iar apoi s-a luat de mine și mi-a confiscat telefonul mobil. Pe mine unul m-a amuzat aceasta fază, mi-am spus: A prins grai.

Bineînțeles că la sfâșitul orei, m-am dus la dânsa și mi-am cerut scuze. Și așa mi-am primit telefonul.

După câtva timp, am început sa prind drag de această profesoară. Pe lângă ce presupunea programa școlară, ea ne vorbea și despre alte lucruri, ca și cum noi eram copiii ei. Vorbeam cu ea orice, de la politică, teologie, muzică, filme si chiar si despre iubire.

Nu făcea diferențe intre noi, exact ca si o mamă.

Doar dupa un an de zile a plecat de la liceu, iar ea ne-a spus că putem oricând să vorbim cu ea și dacă avem vreo întrebare sau ceva nemăluriri, să o căutăm.

Chiar și eu care nu eram un elev care să sufere după plecarea unui profesor, parcă nu îmi era tot una ca "profa" pleacă.

Timpul a trecut și am ajuns în clasa a 12-a. Am decis să iau meditații la limba și literatura română de la fosta profesoară. Când eram la ea în casă, mă simțeam ca la mine acasă. Mama Cristina nu făcea diferență intre elevii ei și Gabriel, copilul ei. Se comporta cu noi ca și cum toți eram copii ei.

După multe amânări, a decis să-și creeze o asociație. Și am fost curios. Eu am aflat răspunsul, acum e rândul vostru.

Nu mă interesează copilul ca elev, ci copilul ca personalitate... de multe ori comunicarea incorectă provine din neîncrederea in sine.

Când Gabriel era clasa pregătitoare a pictat un cer violet. A venit supărat că i s-a spus ca nu există un cer violet.

Atunci i-am explicat ca arta nu inseamnă normă, ci imaginație creatoare. Și că, dacă i se cere să picteze un cer albastru, așa să facă. Dar dacă are temă viziunea lui, atunci e corectă imaginația deoarece arta, muzica si literatura inseamnă creație. Altfel nu am avea artă, literatură si muzică.

Apoi, in comunicare, a alege cuvântul "corect" pare o luptă pentru un copil. Eu am ales sa ii învăț despre cuvântul "potrivit", adică acela care exprimă cel mai coerent și armonios o idee.

Deseori folosesc desene nostime pentru a sparge gheața si a deschide o discuție. Folosesc comunicarea vizuală pentru a trece spre cea verbală.

Rolul meu e sa suplinesc efortul parinților și al școlii cu ceva nou. Nu putem vorbi de identitate de niciun fel fără a o construi educațional.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre activitatea Cristinei, accesați pagina de facebook: TheRightWord.ro

Danut Moldovan

Mama Cristina

Publicat de Danut Moldovan

Unknown

Niciun comentariu:

Cele mai citite..

Puteti gasi:

Sponsorizat