Danut Moldovan: Noi doi, un pat și o ploaie...

Noi doi, un pat și o ploaie...

0 Comments

Și-au făcut apariția primii nori de ploaie iar vântul a început să bată mai tare decât de obicei. Muzica se auzea încet pe fundal, iar eu eram imobilizat în pat. Nu puteam să fac nicio mișcare. Mă ținea strâns în brațe și un picior de-al ei era lipit de șoldul meu.

Primii picuri de ploaie au lovit pervarzul si fereastra mea, ce melodie frumoasă!

Era atât de aproape de mine încât îi simțeam respirația pe gâtul meu. Obrazul ei fin era lipit de al meu...
Și am închis ochii. Am luat parte la cel mai tare duet: sunetul ploii și sunetul respirației ei. Nu mai eram pe Pământ, eram pe un tărâm unde eram doar noi doi.
Ce egoiști! Așa-i?

Degetul meu arătător a început să traseze linii imaginare pe spatele ei, de sus până jos. Din când în când se mai mișca brusc, cred că o gâdilam, fără intenție.

Apoi mâna ei a început să se joace cu părul meu, răsucindu-l pe deget. În momentele acelea am uitat de orice grijă, nu îmi era foame, nu îmi era sete și nici nu îmi păsa de ziua de mâine.

Momentul a devenit atemporal, un minut nu mai dura șaizeci de secunde și nici ora șaizeci de minute.
Multă vreme niciunul dintre noi nu a scos nicio vorbă, cuvintele erau de prisos.

Și mi-am deschis ochii să o privesc, încă era pe tărâmul nostru. Mi-am zis că o mai aștept un pic.

Totul este foarte simplu: Noi doi, un pat și o ploaie...

Danut Moldovan

Noi doi, un pat și o ploaie...

Publicat de Danut Moldovan

Unknown

Niciun comentariu:

Cele mai citite..

Puteti gasi:

Sponsorizat